Un muncitor a căzut de pe un pilon electric de la o înălţime de șase metri
Un muncitor, responsabil de întreținerea reţelelor electrice, a căzut de pe un pilon electric de la o înălţime de șase metri.

Cazul a avut loc ieri, în jurul orei 14:00. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, susține că totul s-a întâmplat pe neașteptate.
Potrivit lui, în momentul în care efectua lucrări de asamblare pe vârful stâlpului, pe drum trecea un camion, care a aninat sârma, trăgând-o după el cu tot cu stâlp.
În consecinţă, victima a suferit un politraumatism sever, în special o contuzie cranio-cerebrală, comoţie cerebrală și se presupune că s-a ales cu fracturi la baza craniului, în regiunea mandibulei şi a antebraţului stâng. Bărbatul se află în stare de şoc posttraumatic.
Muncitorul se află în prezent la Spitalul de Urgență, pentru investigaţii suplimentare şi tratament medical recuperator.


