Un moldovean cu dublă cetățenie a pornit în România la volanul unui microbuz „căptuşit” cu 500 pachete de ţigări
Un tânăr de 25 de ani, deținător al dublei cetățenii, moldovenească și română, a pornit în România la volanul unui microbuz căptușit cu 500 de pachete de țigări.

Țigaretele au fost descoperite de echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, fiind ascunse în pereţii laterali ai unității de transport, scrie realitatea.md.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, cazul a avut loc pe 26 octombrie, în jurul orei 11:00. Sergiu V., în vârstă de 25 de ani, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în România.
În urma controlului amănunţit efectuat asupra microbuzului marca Mercedes, înmatriculat în România, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în pereţii laterali ai microbuzului, 10.000 ţigarete de diferite mărci de provenienţă Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în valoare de 2.270 lei românești în vederea confiscării şi sancţionarea persoanei cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 RON.
![]()
![]()
![]()


