Un jurnalist a fost retinut, iar mai tarziu obligat si amenintat sa dezminta oficial anumite informatii
Procuratura Anticoruptie a finalizat urmarirea penala pe cazul a trei angajati ai Institutiei Penitenciare nr.13 din Chisinau. Acestia sunt acuzati de depasire a atributiilor de serviciu.

Procesul penal a avut locin baza unei plangerii depuse de catre un jurnalist. Acesta a reclamat actiunile ilegale ale colaboratorilor DIP care timp de trei zile, l-ar fi detinut ilegal in Penitenciarului nr.13.
In cadrul urmaririi penale procurorii au stabilit ca, pe 20 iunie 2014 jurnalistul a fost retinut si plasat in Penitenciarul nr.13, fiind banuit de comiterea unor infractiuni.
Desi jurnalistul ar fi trebuit sa fie dus intr-o celula separata, angajatii penitenciarului l-ar fi plasat pe ziarist intr-o celula in care erau detinute 5 persoane, condamnate pentru comiterea infractiunilor deosebit de grave.
Potrivit procurorilor, drepturile si interesele ocrotitite de lege ale reclamantului i-au fost lezate. Acestia au efectuat presiuni psihice asupra ziaristului, pentru deconspirarea surselor de informare ce tin de activitatea profesionala a acestuia. Ba mai mult, pentru a-l intimida, inculpatii i-au organizat plimbari, deplasari si convorbiri pe teritoriul inchisorii cu persoane neidentificate si i-ar fi cerut sa dezminta informatiile oficial, prin amenintari.
Cauza penala a fost expediata pentru examinare Judecatoriei sectorului Centru, iar daca vor fi recunoscuti culpabili, angajatii penitenciarului risca amenda sau inchisoare de pina la 3 ani, cu privarea dreptului de a ocupa sau exercita o anumita activitate pe un termen de pina la 5 ani.


