Un bărbat din Capitală a vrut să se sinucidă
A vrut să-și pună capăt zilelor, dar a fost oprit chiar înainte să comită gestul nesăbuit. Un tânăr de 28 de ani din Capitală a încercat noaptea trecută să-și curme propria viață.

Intenția i-a fost, însă, zădărnicită de cumnatul său care l-a descoperit în momentul în care acesta își potrivea funia la gât. Chiar dacă actul de sinucidere nu a fost dus la bun sfârșit, bărbatul a reușit totuși să se rănească. Cuprins de disperare a lovit cu pumnul într-un geam. Cumnatul său ne-a spus că victima se afla în stare de ebrietate și nu își explică de ce ar fi încercat să se stranguleze.
Primii la fața locului au ajuns polițistul de la Batalionul de Reacționare Operativă și inspectorul INP. În scurt timp, au ajuns și medicii care au încercat să-i acorde ajutor. Preț de câteva minute, ei l-au tot rugat pe individ să urce în ambulanță pentru a fi transportat la spital. Acesta însă a refuzat.
Sinucigaşul nu se lăsa înduplecat, nici în fața camerei de filmare.
Până la urmă, bărbatul a ajuns la Urgență şi a primit îngrijiri medicale, iar în scurt timp, potrivit poliției, ar putea fi internat la Spitalul de Psihiatrie.


