Ссылка скопирована
Un bărbat de 58 de ani, omorât în bătaie de către un amic la Soroca
Crimă în oraşul Soroca. Un bărbat de 58 de ani a fost omorât în bătaie de către un amic de-al său în vârstă de 50 de ani.

Tragedia a avut loc, după ce, între cei doi indivizi, care erau în stare de ebrietate, s-a iscat o ceartă.
În consecinţă, bănuitul a început să-şi bată prietenul cu picioarele, lăsându-l să zacă într-o baltă de sânge. Victima a fost găsită de către un trecător, care a anunţat ambulanţa şi poliţia. La scurt timp după internare, bărbatul de 58 de ani a murit în spital.
Suspectul şi-a recunoscut vina şi acum riscă să-şi petreacă următorii 15 ani după gratii.


