Tragedie pe traseul Cantemir – Leova. O tânără de 25 de ani a murit pe loc în urma unui grav accident rutier
O tânără în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața în urma unui tragic accident rutier. Totul s-a întâmplat astăzi, în apropiere de localitatea Leca, raionul Cantemir.

Potrivit informațiilor, tragedia a avut loc astăzi, în jurul orei 12:30, după ce automobilul de model ”Skoda” în care se afla tânăra s-a izbit într-un camion, scrie realitatea.md.
La volanul mașinii se afla un bărbat de 36 de ani, locuitor al orașului Cantemir. Acesta a pierdut controlul volanului după ce a ieșit la depășirea și a intrat în coliziune cu un camion de model „MAN”.
În urma impactul, tânăra care se afla în mașină a murit pe loc, iar conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital. Totodată, o altă pasageră a avut nevoie de ajutor medical.
Cazul este cercetat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


