Șeful inspectoratului de poliție Orhei riscă dosar penal pentru fals în declarații
Șeful Inspectoratului de poliție Orhei, Grigore Josan, riscă a fi cercetat penal pentru fals în declarații. Comisia Națională de Integritate a constatat astăzi că acesta a omis din declarația sa pentru 2014 numeroase bunuri și venituri.

Potrivit CNI, printre nedeclarările comise se enumeră: veniturile soției în sumă de peste 53 mii lei, dobânda pentru anul 2014 la contul de depozit al soției în valoare de peste o mie de lei, venitul din bursă al copiilor minori de peste cinci mii de lei, două terenuri agricole și alte două pentru construcții, o construcție accesorie cu suprafața de 26,4 metri pătrați, câteva automobile din anii 1988-1998, care în perioada controlului au fost radiate, și șase conturi bancare, scrie Realitatea.md.
Pentru aceste scăpări, polițistul riscă să fie verificat de către Procuratura Generală pentru fals în declarații, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă în mărime de până la 12.000 de lei sau cu închisoare de până la un an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, în vizorul Comisiei Naționale de Integritate au intrat următorii subiecți:
- Alexandru Ciobanu, ex-Director General Adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor;
- Roman Sofroni, șef al Direcției construcții capitale a primăriei mun. Chișinău;
- Dan Mihail, directorul Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu” mun. Chișinău;
- Zinaida Gangan, directorul Liceului Teoretic ,,Gaudeamus” mun. Chișinău;
- Tatiana Gogu, directorul Liceului Teoretic ,,Traian” mun. Chișinău;
- Eleonora Goncear, directorul Liceului Teoretic ,,Iulia Hașdeu” mun. Chișinău;
- Margarita Goraș, directorul Liceului Teoretic ,,Ștefan Vodă” or. Vadul lui Vodă;
- Valentin Guzgan, directorul Liceului Teoretic ,,Ion Creangă” mun. Chișinău;
- Iurie Harmelin, director al Î.S. ,,Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret S Ulițî Roz”;
- Natalia Timofei, directorul Liceului Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu” mun. Chișinău;
- Alexandru Fleaș, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport mun. Chișinău;
- Gheorghe Castraveț, administrator al ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate ,,Mileștii Mici”;
- Aculina Talasimova, șef al Serviciului medical al Penitenciarului nr. 1 Taraclia.


