theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Декабря 2015, 15:14
4 681
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Șeful IGP Cahul, prins beat criță la volan. MAI mușamalizează cazul

Noaptea trecută, șeful Inspectoratului General de poliție Cahul a fost prins de catre angajații INP beat criță la volan.

Șeful IGP Cahul, prins beat criță la volan. MAI mușamalizează cazul. Foto: igp.gov.md
Șeful IGP Cahul, prins beat criță la volan. MAI mușamalizează cazul. Foto: igp.gov.md

După cum era și de așteptat, după incident toți au luat apă în gură, iar șefii din MAI încearcă mușamalizarea cazului.

După ce a fost prins, șeful IGP Cahul, locotenent-colonel de poliție, Ștefan Nucă, s-a apucat de sunat și de căutat acoperire. A dat de prietenul său,  Ștefan Pavlov, șef al Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI care a sunat la INP și a dat indicații dure ca incidentul să fie mușamalizat. Și asta în pofida faptului că mașina lui Nucă a fost făcută zob în urma accidentului, iar în sângele lui au fost constatate 0,70 promile de alcool.

Încercările noastre de a obține o confirmare s-au soldat cu eșec, iar motivul este lesne de înțeles și deloc de mirare pentru Republica Moldova. Ștefan Pavlov ne-a spus că se află la spital și că probabil noi confundam ceva. La insistența noastră, șeful SPIA ne-a declarat scurt că el n-a dat aseară nicio indicație nimănui, după care ne-a închis. 

La fel de vehement a negat cazul și Victor Manole, angajatul INP care l-a oprit pe Nuca. Deși ne-a confirmat că aseară își exercita serviciul în zona de sud a țării, el a negat că mașina de serviciu i-ar fi fost lovită și că el l-ar fi oprit, sau ”fugărit” pe șeful IGP Cahul. 

Am sunat și la Unitatea de Gardă a INP, însă și de acolo ne-au spus că de la Cahul nu au înregistrat niciun accident în ultimele 24 de ore.

De Nuca n-am putut da, deoarece colegii și subalternicii lui spun că acesta deține doar număr personal pe care nu ni-l pot oferi, iar dat fiind faptul că astăzi este zi de odihnă, la numărul de serviciu este de negăsit.

Sursele de la INP, care ne-au oferit informațiile, ne-au spus că imediat după apelul lui Nuca, Pavlov l-a trimis la Cahul pe subalternul său Stanislav Moisenco pentru a se ocupa de distrugerea probelor și mușamalizarea cazului. 

Contactat de noi și întrebat cu ce ocazie a fost trimis astă-noapte la Cahul, Moisenco ne-a declarat că astă-noapte n-a fost nicăieri și că deținem o informație falsă, fără ca reporterul Deschide.MD să izbutească să-l inițieze în subiect. Apoi ne-a rugat să sunăm serviciul de presă al SPIA dacă vom mai avea nevoie de alte informații, după care ne-a dorit ”o zi bună” și ne-a închis. 

Șeful IGP, Gheorghe Cavcaliuc are telefonul deconectat, iar ministrul de Interne, Oleg Balan, a blocat încă acum câteva luni numărul reporterului Deschide.MD.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована