Salvator moldovean decedat la Moscova
Un tânăr moldovean, angajat în cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, a decedat în circumstanțe necunoscute, în timp ce urma studiile de master la Moscova. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de Diana Țurcanu, ofițer de presă DSE.

Potrivit sursei citate incidentul a avut loc în amiaza zilei de 6 iunie. Imediat după accident, autoritățile din Rusia au anunțat conducerea Serviciului Protecției Civilă și Situațiilor Excepționale despre incident.la moment nu se cunosc circumstanțele și nici cauzele incidentului.
Tânărul, în vârstă de 35 de ani, se afla la Moscova, unde făcea studiile de master.
La Moscova s-a deplasat o comisie DSE, pentru a perfecta toate actele necesare și pentru a repatria corpul neînsuflețit a tânărului salvator.
Diana Țurcanu a menționat că tânărul era angajat la una dintre stațiile de salvatori și pompieri din municipiul Chișinău.


