Republica Moldova a pierdut încă un dosar la CEDO

Este vorba despre hotărârea în cazul lui Iurie Cazanbaev, cetăţean al Republicii Moldova, care s-a stins din viață la vârsta de 58 de ani, din cauza tratamentului inuman din partea forțelor de ordine.

Potrivit Asociației Juriștii pentru Drepturile Omului, în data de 18 august 2005, polițiștii au efectuat o percheziţie la domiciliul reclamantului. Aceștia l-au lovit cu pumnii, picioarele şi cu armele, în zona capului şi a corpului. Ulterior, poliţiştii au sechestrat mai multe bunuri, după care a fost dus la Comisariatul de poliţie al sectorului Centru din Chişinău. Potrivit reclamantului, poliţiştii au continuat să-l maltrateze în incinta comisariatului cu scopul de a-l forţa să semneze o declaraţie de recunoaştere a datoriei către un terţ în sumă de 40.000 de dolari americani. Reclamantul a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa.

Mai târziu, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Centru din Chişinău a declarat percheziţia ca fiind ilegală şi a dispus restituirea bunurilor. Peste câteva zile, reclamantul, care se afla în arest, a încercat să se sinucidă.

O comisie de experţi medico-legali psihiatri l-au examinat pe reclamant și au constatat echimoze în regiunea suborbitală, hemoragia globului ocular stâng, urme ale contuziei ţesuturilor moi ale feţei şi excoriaţii pe mâna dreaptă. Comisia a concluzionat că leziunile au fost cauzate cu un obiect contondent. Întrucât reclamantul se plângea de insomnie, cefalee şi dificultăţi de contrare, comisia a indicat efectuarea unei expertize psihiatrice în condiţii de spitalizare.

Potrivit concluziilor medicului neurolog din 16 septembrie 2005, reclamantul suferea de consecinţele unui traumatism cranian. Neurologul a depistat şi alte disfuncţii cerebrale. De asemenea, el a notat în cursul spitalizării, că reclamantul s-a plâns de mai multe ori de tulburări cerebro-astenice. 

La 22 decembrie 2005, Judecătoria Centru din Chişinău l-a găsit pe reclamant vinovat de „ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”. Instanţa de judecată l-a amendat cu 6.000 de lei moldoveneşti (circa 400 de euro).

Potrivit unui raport medical din 28 iulie 2010, reclamantul a suferit următoarele tulburări: insuficienţă circulatorie vertebro-bazilară post-traumatică (cauzată prin contuzie cerebelară în august 2005), cu sindromul hipertensiunii intracraniene şi vestibulo-cerebral pronunţat cu tulburări vegetative paroxistice şi permanente; sindromul astenico-nevrotic stabile decompensat. 

În august 2006, reclamantul a depus la procuratură o plângere penală denunţând relele tratamente suferite. Ulterior, procurorul responsabil de cauză a clasat plângerea, iar  procurorul ierarhic superior a anulat această ordonanţă.

Cauza a fost clasată de șase ori, chiar dacă în repetate rânduri judecători diferiți au reținut că anchetarea era superficială.

După toate acestea, reclamantul s-a adresat la CEDO și s-a plâns de neefectuarea unei investigaţii efective şi rapide în privinţa acuzaţiilor sale de maltratare. Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 din Convenție, sub aspect material și sub aspect procedural.

CEDO a notat că după arestarea reclamantului, pe corpul acestuia au fost depistate mai multe leziuni, în special pe față și în partea stângă a pieptului. Reclamantul și Guvernul au susținut poziții diferite privind sursa acestor leziuni. Reclamantul a afirmat că aceste leziuni i-au fost cauzate în timpul arestării sale și în timpul detenției, pe când Guvernul a susținut poziția autorităților naționale, și-anume că aceste leziuni au fost cauzate exclusiv în timpul arestării persoanei reclamante. Reieșind din acestea Curtea a notat că, în orice caz, este cert că poliția a folosit forța. În acest sens, a reamintit că articolul 3 din Convenție nu interzice folosirea forței în anumite situații bine definite, cum ar fi în cazul arestului. În același timp, această forță poate fi utilizată numai în condițiile când este absolut necesară și ea nu trebuie să fie excesivă.

Or, în acest caz, autoritățile interne au concluzionat că necesitatea utilizării forței pentru arestare este necesară pe motiv că reclamantul era în stare de ebrietate și deținea arme. Cu toate acestea, Curtea a observat că autoritățile nu au stabilit că reclamantul ar fi fost agresiv în momentul arestării sale sau că a opus rezistență poliției. Nu este clar în speță dacă reclamantul era înarmat în momentul arestării. În acest sens, s-a observat că arestarea reclamantului s-a efectuat aparent în holul apartamentului acestuia și că acele două arme ale reclamantului nu au fost depistate decât după efectuarea percheziției, respectiv în camera și în subsolul acelui apartament. În cele din urmă, Curtea a observat că reclamantul a fost singur la momentul arestării și s-a confruntat cu mai mulți agenți a forțelor speciale.

Curtea a notat că ținîndu-se cont de circumstanțele cauzei, forța utilizată nu a fost proporțională. Ca efect, reclamantul a fost lovit la organele vitale, în cap și pieptul, iar medicul neurolog a determinat aceste leziuni ca fiind leziuni cerebrale acute. În opinia Curții aceste leziuni urmează a apreciate ca fiind consecințe a forței excesive din partea poliției.

Având în vedere cele enunțate mai sus în corelație cu toate probele prezentate, Curtea a considerat că nu a stabilit că utilizarea forței împotriva reclamantului a avut loc ca consecință a unei stricte necesități provocate de comportamentul reclamantului. Mai mult, Curtea a considerat că în orice caz, forța utilizată este excesivă. În consecință a avut loc o încălcare, sub aspectul material, al articolului 3 al Convenției.

Curtea a notat că Guvernul a criticat reclamantul pentru faptul că a depus în mod oficial plîngerea sa de maltratare la un an după consumarea faptului, adică la 18 august 2006. Cu toate acestea, Curtea a remarcat faptul că la cîteva saptămâni după arestarea sa, reclamantul s-a plâns medicilor de brutalitatea poliției și că aceste afirmații se conțin în raportul de expertiză psihiatrică din 25 octombrie 2005. Nu există nicio îndoială că autoritățile au luat cunoștință de acest raport, or ei înșiși au chemat medicii și au solicitat expertiza psihiatrică pentru a-i fi determinată responsabilitatea penală.

Astfel, urmărirea penală a fost clasată de 5 ori de către procurorul ierarhic superior și de către judecătorul de instrucție pe motivul unei anchete ineficiente. Aceste anulări succesive au durat aproape 2 ani și cinci luni. Această perioadă pare excesivă și nu poate fi imputată reclamantului.

Curtea a observat că urmărirea penală nu a furnizat un răspuns la întrebarea dacă leziunile aduse reclamantului au avut ca scop stăpânirea comportamentului acestuia. De asemenea, se relevă faptul că procurorii nu au reușit să identifice ofițerii de poliție responsabili pentru maltratarea reclamantului . Prin urmare, Curtea a constatat că autoritățile competente nu au luat măsuri decisive pentru elucidarea circumstanțelor cauzei și că au acceptat versiunea evenimentelor prezentată de poliție.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că ancheta efectuată de către autoritățile de stat nu au îndeplinit criteriile de „rapiditate” și eficiență, în sensul articolului 3 din Convenție. 

CEDO a acordat drept prejudiciu moral suma de 12.000 de euro moștenitorului reclamantului și suma de 1.500 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.