"Spălătorie rusească": Zece judecători şi trei executori judecătoreşti, în arest pentru 30 de zile
Zece dintre cei 15 magistrați reţinuţi pentru implicare în aşa-numita "spălătorie rusească" vor petrece următoarele 30 de zile în arest.

Aceeași măsură a fost aplicată și în cazul a trei executori judecătorești. Instanța de judecată urmează să decidă dacă şi celelalte persoane reținute vor fi plasate în izolator.
Avocatul unuia dintre judecătorii arestați spune că va contesta decizia instanţei:
"La decizia clientului meu o să contestăm încheierea respectivă, de aplicare a arestului preventiv.
Procurorii spun că au cerut ca magistraţii să fie cercetaţi în arest, pentru ca aceştia să nu poată influenţa ancheta.
"Cauza penală este în stare incipientă. Urmează de acumulat tot probatoriul, de asmenea există riscul de a fi influențați potențialii martori precum și alți complici care organul de urmărire penală urmează să-i stabilească", a declarat procurorul Mariana Botezatu.
15 judecători şi trei executori judecătoreşti sunt bănuiți de implicarea în aşa-numita schemă "spălătoria rusească", prin care au fost transferate ilegal 20 de miliarde de dolari.
Anterior, presa a scris că în spatele acestei maşinării stă Veaceslav Platon, cunoscut drept raiderul numărul unu din CSI.
Toţi cei 18 suspecţi au fost reţinuţi în urma a zeci de percheziţii efectuate în oficiile, domiciliile şi automobilele lor.
Operaţiunea a fost desfăşurată de Procuratura Anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie.
În total, în schemă sunt implicaţi 20 de funcţionari. Unul este dat în căutare, iar altul se află în străinătate.
Suspecţii riscă până la 10 ani de puşcărie.


