Preparau droguri acasă, apoi le vândeau pe teritoriul Moldovei
Două persoane de etnie romă, cu vârste de 43 și, respectiv, 48 de ani, domiciliate în orașul Florești, au fost reținute de poliție pentru 30 de zile. Acestea sunt suspectate de circulația substanțelor narcotice sub formă de opium acetilat.

Activitatea acestora a fost documentată în perioada lunilor octombrie – decembrie. Membrii grupării preparau substanțele narcotice la domiciliu și le comercializau pe teritoriul Republicii Moldova, scrie Realitatea.md.
În urma realizării zilnice a câte 50 ml de opiu, ”afaceriștii” obțineau circa 7.500 de lei, iar un mililitru de opium era vândut la prețul de 150 de lei.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile figuranților au fost depistate aproximativ 5 kg de paie de mac fărâmițat, valoarea căruia pe piață constituie 20 000 de lei, ustensile destinate pentru prepararea drogurilor în condiții casnice, mijloace financiare provenite din comercializarea drogurilor, acetonă.
De asemenea, poliția a găsit 1,5 litri de opium acetilat, valoarea căruia pe piața internă a țării ar constitui circa 180 000 de lei.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Persoanele vinovate riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.
![]()
![]()


