Patru piloni de electricitate, doborâți în Chișinău, într-o singură săptămână
Patru piloni de electricitate au fost doborâți în Chișinău pe parcursul unei singure săptămâni. Incidentele au provocat blocaje ale transportului public, dar și cheltuieli în bugetul Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC).

Un pilon a fost doborât pe bulevardul Ștefan cel Mare, iar alții pe strada Miorița, Uzinelor și Belinski.
Șeful RTEC, Gheorghe Morgoci, susține că toți pilonii au fost doborâți în urma loviturilor sau a impactului cu unități de transport, iar cheltuielile pentru remedierea acestor incidente ajung la sute de mii de lei.
„Pilonii din Chișinău sunt în stare satisfăcătoare, până aceștia nu sunt loviți violent din afară, pilonii rezistă. Aceasta e o năpastă nemaiîntâlnită în activitatea Regiei”, a spus șeful RTEC.
Potrivit lui Gheorghe Morgoci, conducerea RTEC este în așteptarea rezultatului anchetei efectuate de oamenii legii, pentru a vedea cine se face vinovat de producerea accidentelor, ulterior cheltuielile ar putea fi recompensate fie de compania de asigurare, în cazul în care unitățile de transport implicate în accidente sunt asigurate, fie de nemijlocit de către proprietarii automobilelor.
Menționăm că ieri, pe strada Belinski din sectorul Buiucani al capitalei un automobil de marca BMW s-a ciocnit într-un pilon, doborându-l.


