Momentul reținerii celor 28 de agenți ai INP de către ofițerii CNA
Inspectoratul General de Poliție (IGP) a publicat un material video în care este surprins momentul reținerii celor 28 de colaboratori ai Inspectoratului Național de Patrula suspectați de corupție și estorcare de bani.

Aceștia au fost reținuți chiar la începutul ședinței întregului efectiv al IGP, în care șeful instituției, Alexandru Pânzari a anunțat despre o serie de încălcări comise de către colaboratori.
„Vom fi foarte stricți, foarte obiectivi și nu vom tolera elementul de corupție. Vreau să vă aduc la cunoștință că, de comun cu CNA, în ultima perioadă de timp s-au efectuat careva măsuri pentru a identifica modul în care Dvs. activați”, s-a adresat Pânzari către colaboratorii INP. „Cu părere de rău, au fost atestați o serie de polițiști care încălcau flagrant prevederile legale, manifestând luare de mită”, a adăugat acesta.
Reamintim că Procuratura Anticorupție a anunțat ieri, 25 octombrie 2016, despre reținerea a 28 de polițiști din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare pentru comiterea coruperii pasive. potrivit materialelor acumulate în cursul urmăririi penale, inspectorii de patrulare ar fi extorcat și primit de la conducătorii auto sume cuprinse între 100 de lei și 1000 dolari pentru neîntocmirea proceselor verbale pentru comiterea contravențiilor (conducerea mașinii în stare de ebrietate alcoolică, depășirea vitezei regulamentare, geamuri fumurii, necuplarea centurii de siguranță, trecerea la culoarea roșie a semaforului, încălcări în domeniul transportului de pasageri etc).
Pentru această infracțiune, norma penală prevede închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 10 ani.

