Moldovean dat în urmărire în Austria, reținut când încerca să intre în România
Polițiștii români de frontieră au depistat și reținut un tânăr, pe numele căruia era emis un mandat de arestare de către autoritățile din Austria, pentru săvârșirea unei infracțiuni contra proprietății.

Ieri, 2 iunie, un tânăr în vârstă de 21 de ani cu cetățenie română și moldovenească a încercat să intre în România. Acesta se afla în calitate de pasager într-un automobil de model „BMW”, notează bzi.ro.
În timpul controlului de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele tănărului era emisă o alertă de către autoritățile din Austria, de punere în aplicare a unui mandat de arestare, pentru săvârșirea unei infracțiuni contra proprietății pe teritoriul Austriei.
Persoana a fost reținută și predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale a Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Galati, în vederea luării măsurilor ce se impun.


