Mandate de arest în dosarul bancomatului furat
Patru dintre cei cinci indivizi, care acum câteva zile au furat un bancomat dintr-un supermarket din sectorul Buiucani al Capitalei, s-au ales cu mandate de arest. Decizia a fost luată de magistraţi în după amiaza zilei de ieri.

Astfel, unul va sta în izolator 25 zile, iar ceilalți – câte 30 de zile. Al cincilea suspect s-a dovedit a fi un minor de 14 ani. Acesta a fost audiat, însă va fi cercetat în libertate, deoarece nu a atins majoratul. O parte din bănuiţi au refuzat să comenteze situaţia.
Şi dacă aceştia au ales să păstreze tăcerea, atunci altul s-a ţinut de glume.
Amintim că, acum câteva zile, cinci indivizi cu măşti pe faţă şi în mânuşi au pătruns într-un supermarket din sectorul Buiucani al Capitalei şi au furat de acolo bancomatul.
La scurt timp după comiterea infracţiunii, oamenii legii i-au reţinut pe suspecţi.
Ulterior, prejudiciul cauzat de tineri a fost estimat la 60 de mii de lei. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt în proporţii deosebit de mari.


