Incident la Ambasada SUA din Chișinău: Poliția caută un bărbat pentru „amenințarea” consulului
Un cetățean al Republicii Moldova atât de tare a dorit să emigreze în Statele Unite, încât a ajuns în vizorul poliției Capitalei. Incidentul a avut loc azi la Ambasada SUA din Chișinău.

Astăzi la ora 13.16 Serviciul 902 a fost anunțat de către gardianul corpului diplomatic cu privire la comportamentul unui bărbat de aproximativ 35 de ani care a căutat posibilitatea de a pleca în SUA. „Bărbatul a întrebat cum poate emigra în SUA.
Reprezentanții Ambasadei i-au comunicat să acceseze pagina web unde poate găsi toată informația. Răspunsul nu i-a plăcut și bărbatul a cerut o întrevedere cu consulul SUA. Recepționista i-a comunicat că acest lucru nu este posibil din motivul că consulul este ocupat. Atunci, bărbatul a întrebat: «Este atât de ocupat, încât nu poate fi împușcat?». După aceasta persoana a plecat, iar gardianul a anunțat despre incident poliția”, a declarat pentru Deschide.md ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.
Ea a menționat că la fața locului a intervenit Grupul operativ al Inspectoratului de Poliție Buiucani care au documentat cazul. Astfel, la moment organele adună probe. Totodată, Poliția urmează să stabilească persoana care apare pe înregistrările video de pe camerele de luat vedere.


