IGP a deschis mai multe anchete de serviciu și a pedepsit mai mulți polițști pentru lipsa de reacție la apelurie cetățenilor
Inspectoratul General de Poliție (IGP) a deschis mai multe anchete de serviciu în urma unor verificări inopinate la inspectoratele teritoriale ale IGP unde au fost depistate mai multe încălcări privind lipsa reacției polițiștilor la apelurile cetățenilor.

Ca urmare, cinci polițiști au fost retrogradați cu un grad special, patru au fost sancționați cu ”Mustrare aspră”, un angajat s-a ales cu ”Mustrare”, iar alții au fost avertizați privind neadmiterea încălcărilor pe viitor, în activitatea de serviciu, informează un comunicat de presă al IGP.
IGP mai informează că astăzi șeful instituției, Alexandru Pânzari, în cadrul unei ședințe de lucru cu participarea tuturor conducătorilor subdiviziunilor teritoriale ale IGP, a trasat sarcini concrete de redresare a situației la capitolul, comunicarea cu cetățenii, reacționarea promtă și operativă la toate apelurile oamenilor, înregistrarea tuturor sesizărilor cu privire la încălcările admise și nu în ultimul rând desfășurarea acțiunilor de prevenire și descoperire a infracțiunilor, pentru asigurarea unui climat de siguranță în comunitate.
IGP reiterează că prioritățile Poliției pentru perioada imediat următoare este apropierea de comunitate prin îmbunătățirea serviciilor polițienești și deschiderea față de problemele cetățenilor. In acest sens, executarea de către polițiști a atribuțiilor sale funcționale operativ și calitativ, în interesul societății este de o importanta majora.


