theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
20 Августа 2015, 17:18
1 077
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Grupare criminală bănuită de contrabandă cu țigări, reținută

Ofițerii de investigații din cadrul Departamentului Poliției de Frontieră au deconspirat câteva grupări criminale specializate fabricarea, depozitarea, organizarea și transportarea prin contrabandă a produselor de tutungerie în proporții deosebit de mari.

Grupare criminală bănuită de contrabandă cu țigări, reținută. Foto: border.gov.md
Grupare criminală bănuită de contrabandă cu țigări, reținută. Foto: border.gov.md

Timp de câteva luni ofițerii de investigație și cei de urmărire penală au acumulat probe suficiente pentru atragerea la răspundere a persoanelor implicate. În consecință au fost reținute 5 persoane, printre care și un cetățean român care organiza trecerea peste râul Prut a produselor de tutungerie, depozitarea acestora pe teritoriul României și distribuirea acestora pe piaţa neagră. O parte din banii câștigați erau transmiși grupărilor criminale din R. Moldova pentru procurarea unor loturi noi de ţigări.

Bărbații reținuți au vârstele cuprinse între 25 și 45 de ani și sunt domiciliați în raioanele Ungheni, Fălești, mun. Chișinău și jud. Botoșani, România.

Învinuiților le-a fost emis mandat de arest pentru o perioadă de 30 de zile. În cazul în care va fi dovedită culpabilitatea acestora, ei riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani, conform Codului penal al R. Moldova, art. 248. Contrabanda.

Pe durata acțiunilor speciale de investigație a fost stabilit că persoanele reținute au apartenență la săvârșirea acțiunilor de contrabandă cu țigări din lunile februarie, martie, iunie și iulie.

Amintim că în luna februarie la un moldovean de 32 de ani, locuitor al satului Cajba, raionul Glodeni au fost depistate 148 000 țigarete marca „Rocco" și trei cutii în care se aflau 30 000 țigarete marca „Ritm". Totodată, la domiciliul acestuia au fost depistate o armă de foc și muniții, deținute ilegal.

La 22 martie curent, pe raza localității Sculeni, au fost depistate și ridicate 487 640 țigarete, de diferite mărci cu timbrul de acciz al R. Moldova, ce urmau a fi trecute, prin contrabandă, peste râul Prut. La fel, a fost reținut și unul din membrii grupării, locuitor al raionului Ungheni.

Pe data de 04 iunie a.c., în conlucrare cu omologii români, în zona de frontieră au fost reţinute trei persoane și un automobil în care se aflau 1 169 680 țigarete de diferite mărci.

La 28 iulie, ofițerii de investigații speciale și urmărire penală ai Poliției de Frontieră au efectuat alte percheziții la membrii grupării criminale fiind depistate şi ridicate 230 000 ţigarete de marca ,,Rocco" fără timbru de acciz, un pistol de model ,,Baikal" deţinut ilegal şi 170 de cutii cu colanți de damă. Totodată, a fost ridicat şi indisponibilizat un automobil de model BMW seria 5, în vederea aplicării confiscării speciale, în cazul care se va demonstra faptul că acesta a fost obţinut pe cale ilegală.

La fel, a fost stabilit că țigările erau transmise unei alte grupări criminale, responsabilă pentru împachetarea și transportarea țigărilor în România, prin contrabandă. În cadrul descinderilor a fost posibilă reținerea unui bărbat, de 30 de ani din or.Fălești, care avea rolul de intermediar între grupările criminale, precum și racolarea altor grupuri.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована