theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Сентября 2016, 14:21
1 249
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Fraude economice la o întreprindere din Bălți. Forțele de ordine au ridicat marfă de un milion de lei

Un bărbat de 40 de ani, din Bălți, fondatorul unei întreprinderi, este reținut de poliție fiind suspectat de fraude economice.

Un bărbat de 40 de ani, din Bălți, reținut de poliție fiind suspectat de fraude economice.
Un bărbat de 40 de ani, din Bălți, reținut de poliție fiind suspectat de fraude economice.

Angajații serviciului investigare fraude economice a Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu IP Bălți, au documentat activitatea frauduloasă a bărbatului timp de două luni. În urma investigațiilor, s-a stabilit că întreprinderea a fost fondată în anul 2014, cu genul de activitate comerț cu amănuntul și darea în chirie a bunurilor imobile proprii, scrie realitatea.md.

Oamenii legii au constatat că din momentul fondării întreprinderii și până în prezent au fost folosite mijloace financiare enorme îndreptate la construcția unui centru comercial amplasat în mun. Bălți, bani proveniți din rezultatul activității infracționale.

De asemenea, banii destinați construcției au fost obținuți ilegal prin aplicarea unei scheme bine gândite, în scopul nedeclarării volumului real a venitului obținut și fără achitarea impozitelor corespunzătoare. La fel, ”afaceristul” dispune de puncte de comercializare a articolelor de îmbrăcăminte, care activează în baza de patentă de antreprenor și sunt amplasate în piața comercială din Bălți. Prin intermediul acestora sunt comercializate mărfuri, unde nu se calculează și nu se achit impozitele, fapt ce prejudiciază nemijlocit interesele și bugetul statului.

Marfa este introdusă pe teritoriul țării prin metoda de contrabandă, dar și prin intermediul întreprinderii de tip „cargo”, care eliberează factura fiscală cu prețul micșorat, factorul care influențează și favorizează substanțial la aplicarea schemei sus menționate, adică metoda de comercializare pe negru și nedeclararea venitului obținut.

În cadrul perchezițiilor efectuate la unitățile comerciale, domiciliu și mijloacele de transport a suspectului, au fost depistate şi ridicate mărfuri industriale în asortiment de aproximativ un milion de lei, fără a fi prezentate actele de proveniență legală, facturi fiscale, ordine de plată, precum și documente de ciornă care demonstrează evaziunea fiscală.

Bărbatul este cercetat penal pentru ”Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor”. El riscă amendă în mărime de la 60.000 la 100.000 de lei sau închisoare de până la 6 ani.


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована