theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Декабря 2016, 17:33
1 079
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Fostul cumnat al lui Proca, David Davitean, va fi cercetat penal pentru o tâlhărie comisă acum patru ani

David Davitean, bănuit de procurori că ar fi complicele fostului său cumnat, killerul Vitalie Proca, va fi cercetat penal pentru o tâlhărie comisă cu patru ani în urmă, asupra a doi oameni de afaceri şi doi procurori din Procuratura Generală, informează crimemoldova.com.

Fostul cumnat al lui Proca, David Davitean, va fi cercetat penal pentru o tâlhărie comisă acum patru ani. Foto: crimemoldova.com
Fostul cumnat al lui Proca, David Davitean, va fi cercetat penal pentru o tâlhărie comisă acum patru ani. Foto: crimemoldova.com

Procurorul-adjunct al municipiului Chişinău, Vitalie Sibov, a decis reluarea urmăririi penale, după ce subalternul său, Lilian Corpaci, a decis în martie, 2016, scoaterea de sub urmărire penală a lui Davitean.

Davitean este bănuit împreună cu alţi doi complici, că în noaptea de 21 noiembrie 2012, în jurul orei 02:30, au pătruns într-un apartament de pe strada Docuceaev din Chişinău, unde l-au atacat cu un pistol de model CZ pe Vitalie Diaconu, consilierul preşedintelui "Ascom", Anatol Stati, şi au sustras 2 telefoane mobile – unul de model "Black Berry", la preţ de 10.000 de lei, şi altul, de model "Vertu", la preţul de 200.000 de lei.

ZdG a realizat o investigaţie în cadrul căreia a constatat că în apartament se mai aflau omul de afaceri Vadim Ciornea, 2 procurori de la Secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul Procuraturii Generale, Lilian Cociu şi Sergiu Roşu, în compania a 3 prostituate, printre care şi o minoră de 17 ani.

Procurorii au constatat că Davitean a fost informat de către prostituata minoră, însă nu cunoştea că 2 dintre potenţialii săi clienţi sunt procurori.

Apărătorul lui Davitean, Alexandru Bodnariuc, susţine că reluarea urmăririi penale este ilegală. "Ordonanţa din martie 2016, prin care Davitean a fost scos de sub urmărire penală poartă un caracter definitiv, iar decizia privind reluarea urmăririi penale ţine de competenţa judecătorului de instrucţie şi poate fi făcută doar dacă apar fapte noi sau recent descoperite", a argumentat apărătorul.

Judecătoria sectorului Râşcani al Capitalei, urma să examineze vineri, 23 decembrie, legalitatea reluării urmăririi penale în privinţa lui Davitean, însă procesul a fost amânat din motivul că nu au fost prezenţi procurorul şi Davitean.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована