Fost puşcăriaş, din nou în arest: a înjunghiat un boschetar
Un fost puşcăriaş a ajuns din nou după gratii şi este suspectat că a înjunghiat un om al străzii. Incidentul s-a întâmplat în seara zilei de ieri, într-o curte din sectorul Buiucani al capitalei.

Scandalul ar fi pornit după ce individul a venit acasă și a găsit-o pe concubina sa chefuind împreună cu trei bărbaţi. Înfuriat, fostul deținut a început să-i ceară socoteală femeii. În toiul cerții, unul dintre bărbați și-a dat cu părerea și s-a pomenit cu câteva lovituri de cuţit în regiunea toracelui şi braţului stâng.
Victima a rămas internată la Spitalul de Urgenţă, iar medicii spun că acesta are sanşe de supravieţuire. Chiar dacă şi-a recunoscut fapta, suspectul susţine că a acționat în legitimă apărare, pentru că victima ar fi sărit la bătaie.
Arma infracţiunii este un cuţit de bucătărie, pe care suspectul l-a înhățat de pe masă în timpul conflictului. Individul nu este nici pe departe la prima abatere de la lege.
Acum doi ani, acesta şi-a ispăşit ultima pedeapsă şi a ieşit din puşcărie. A fost judecat de multiple ori și a stat după gratii, în total, 14 ani pentru comitere de furturi şi jafuri. De această dată, bărbatul riscă să fie condamnat până la 10 ani de închisoare.


