Droguri de zeci de mii de lei au fost scoase din circuit
Patru persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 33 de ani, membri a unei grupări specializate în introducerea prin contrabandă și comercializarea drogurilor de tip ectasy și amfetamină au fost reținuți de poliție.

Tinerii au fost reținuți de poliție ca urmare a acțiunilor de investigare în perioada lunilor februarie – martie, a angajaților Direcției Antidrog în comun cu Procuratura sectorului Buiucani. Trei dintre suspecți sunt reținuți pentru 72 de ore.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că drogurile erau aduse din Bulgaria și Olanda, iar activitatea infracțională a grupului era desfășurată atât în mun. Chișinău, cât și pe întreg teritoriul R. Moldova, prin intermediari.
De asemenea, drogurile erau răspândite prin cluburile de noapte și locurile de agrement. Astfel, un gram de amfetamină era realizat la prețul mediu de 400-450 de lei, iar o pastilă ecstasy din categoria celor depistate era vândută cu 150 – 250 de lei.
În rezultatul măsurilor întreprinse, la 4 martie, curent, în municipiul Chișinău, a fost reținut un membru al grupării, de 33 de ani. În urma percheziției efectuate în automobilul personal, de model „VW Pasat”, au fost ridicate și sigilate 50 de pastile de ecstasy, ascunse în interiorul unui borcan cu supliment alimentar pentru sportivi.
Ulterior, persoana reținută, exprimându-și acordul de colaborare cu organul de investigație, a efectuat sub controlul ofițerilor de poliție livrarea controlată a pastilelor depistate către destinatar, persoană care se ocupa cu realizarea drogurilor pe teritoriul raioanelor din regiunea de nord a RM.
Astfel, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii i-au reținut încă trei membri ai grupului care răspîndeau drogurile din Chișinău către realizatori.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, domiciliați în raionul Briceni și municipiul Chișinău, polițiștii au ridicat 11 pliculețe cu aproximativ 50 g de amfetamină, 27 de comprimate de ecstasy, 13 200 de lei, 250 de euro, bani proveniți din realizarea drogurilor, un aparat artizanal sub formă de tub destinat pentru consumul substanțelor narcotice. Valoarea estimativă a drogurilor sechestrate este de 45.000 de lei.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală „Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.


