Doi tineri, „experți” în forțarea geamurilor de tip termopan, au jefuit 7 locuințe din sectorul Botanica
Doi tineri cu vârstele de 16 ani şi 18 ani, originari din raioanele Comrat şi Basarabeasca, au fost reţinuţi de către ofiţerii de investigaţii ai IP Botanica al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, pentru că ar fi săvârşit cel puţin şapte furturi din apartamente şi case la sol pe teritoriul sectorului Botanica.

Potrivit informaţiilor acumulate în cadrul investigaţiilor, poliţiştii au constatat că aceştia pătrundeau în locuinţe prin forţarea geamului din termopan, când proprietarii nu erau acasa. De obicei indivizii furau mijloace financiare şi tehnică audio-video, pe care o ascundea într-o pădure de la periferia capitalei. Deocamdată poliţiştii au depistat şi ridicat un televizor, telefoane mobile, un laptop şi alte accesorii furate, celelalte bunuri fiind deja vândute.
În prezent, minorul este cercetat penal în stare de libertate, iar al doilea presupus hoț a fost reţinut pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. Ambii sunt cercetaţi penal pentru furturi în proporţii mari şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 ani până la 10 ani.


