theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Июля 2016, 14:23
1 238
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Doi israelieni făceau trafic de droguri în Moldova. Gruparea a fost anihilată de poliție

Doi cetățeni ai Israelului de 45 și 60 de ani, membri ai unui grup infracțional specializat în trafic internațional de droguri au fost reținuți de poliție. Aceștia sunt arestați pentru 30 de zile.

Doi israelieni făceau trafic de droguri în Moldova. Foto: igp.gov.md
Doi israelieni făceau trafic de droguri în Moldova. Foto: igp.gov.md

Gruparea a intrat în vizorul angajaților Inspectoratului Național de Investigații de circa patru luni, timp în care polițiștii au stabilit modul de acționare a suspecților.

Capul grupării de 60 de ani, considerat unul din liderii traficanților de droguri din Israel, împreună cu un alt cetățean al Israelului au venit în Moldova sub pretextul fondării unei întreprinderi licențiate în creșterea plantelor medicinale.

Aceștia, împreună cu alți complici, care urmează a fi identificati de polițiști, au închiriat, în suburbia Chișinăului, o casă de locuit pe teritoriul căreia au amenajat sere cu sisteme de ventilare, încălzire și iluminare.

Indivizii importau semințe de cannabis din Olanda, după care le cultivau și prelucrau pe teritoriul Republicii Moldova prin metoda hidroponică. După prelucrarea plantelor de cannabis, substanțele narcotice obținute urmau a fi transportate pentru comercializare în Federația Rusă și în statele UE.

La 8 iulie curent, angajații INI în comun cu Procuratura Generală au efectuat un șir de percheziții, la domiciliul închiriat de suspecți unde au fost depistate 375 de plante de cannabis crescute în sere, la fel în subsolul casei au fost depistate aproximativ 300 de ghivece în care erau plantați puieți de cannabis.

Totodată, în urma perchezițiilor odăilor, în care locuiau cei doi suspecți, oamenii legii au depistat și ridicat droguri în cantități deosebit de mari (cocaina, MDMA-extasy, marijuană), aparate folosite pentru consumul de droguri. În urma prelucrării plantelor cu conținut narcotic, indivizii urmăreau să obțină aproximativ 100 kg de substanță narcotică, iar câștigul de pe urma vânzării acestei cantități se estimează la suma de 200.000 de euro.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 3 la 7 ani.

Poliția întreprinde măsuri operative de investigație în comun cu omologii din Israel pentru stabilirea și reținerea altor membri ai grupării infracționale. 


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована