theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
4 Мая 2016, 15:40
819
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Doi angajaţi ai Poliţiei de Frontieră de la Aeroport, acuzaţi de organizarea emigraţiei ilegale

Şeful Secţiei control de frontieră „Chişinău Aeroport” împreună cu şeful adjunct de schimb şi o persoană civilă vor compărea în instanţă pentru organizarea emigraţiei ilegale. Aceştia sunt învinuiţi şi de abuz de serviciu.

Doi angajaţi ai Poliţiei de Frontieră de la Aeroport, acuzaţi de organizarea emigraţiei ilegale. Foto: antena3.ro
Doi angajaţi ai Poliţiei de Frontieră de la Aeroport, acuzaţi de organizarea emigraţiei ilegale. Foto: antena3.ro

În perioada ianuarie – aprilie 2013, inculpaţii au organizat emigrarea ilegală a cetăţenilor Republicii Moldova în spaţiul Schengen în baza paşapoartelor româneşti false.

Pentru 800 de euro de persoană, inculpaţii au realizat trecerea ilegală a frontierei de stat prin punctul „Chişinău Aeroport” a trei moldoveni. Aceştia au fost îmbarcaţi la bordul unei aeronave de pe cursa Chişinău-Veneţia, iar ulterior, reîntorşi în ţară de către autorităţile Italiei şi Spaniei, care au şi depistat falsul în acte. Fiind informat despre reîntoarcerea cetăţenilor în ţară, şeful SCF „Chişinău Aeroport” nu a întocmit actele de constatare cu ulterioara sesizare a organului de urmărire penală pentru examinare şi adoptarea unei soluţii legale pe caz, tăinuind faptul trecerii ilegale a frontierei de stat.

La demersul procurorilor, şeful Secţiei control de frontieră a fost suspendat. Suspecţii riscă până la cinci ani închisoare, amenzi a câte 16 mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii de până la cinci ani.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована