theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
5 Апреля 2016, 14:20
761
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Dan Toma, angajat al Parlamentului, condamnat pentru diplomă falsă

Procuratura Generală a demonstrat vinovăţia unui fost şef de secţie din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, recunoscut culpabil pentru folosirea documentelor oficiale false.

Dan Toma, angajat al Parlamentului, condamnat pentru diplomă falsă. Foto: infomoldova.net
Dan Toma, angajat al Parlamentului, condamnat pentru diplomă falsă. Foto: infomoldova.net

Potrivit surselor Deschide.MD ar fi vorba despre Dan Toma, fost șef al Secției administrare a rețelei a Direcției generale administrative din cadrul Parlamentului Republicii Moldova.

Inculpatul a falsificat o diplomă de studii superioare, eliberată în anul 1996 de Institutul Internațional de Management, Busines și Drept din or. Slaveansc, Ucraina. În baza respectivului document, în anul 2010 acesta a fost angajat în calitate de șef al Secției administrare a rețelei a Direcției generale administrative din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2014, atunci când a fost stabilit faptul falsului, iar funcţionarul – eliberat din funcţie.

Prin sentinţa Judecătoriei Botanica din 1 februarie 2016, fostul funcţionar a fost recunoscut vinovat de comiterea falsului în acte publice, însă eliberat de răspundere penală pe motivul intervenirii termenului prescripției tragerii la răspundere penală.

Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au contestat-o în instanţa ierarhic superioară. Astfel, recent, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, sentința primei instanţe a fost casată, iar inculpatul - condamnat la amendă penală. La pronunţarea acestei decizii instanţa de apel a luat în calcul argumentele procurorilor privind caracterul continuu al infracţiunii, ceea ce exlude scurgerea termenului de prescripţie. Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована