Curtea de Apel: Figuranții în dosarul Caravita rămân în arest
Curtea de Apel Chișinău a lăsat în vigoare decizia Judecătoriei Buiucani care prevede aplicarea arestului preventiv față cei patru manageri ai firmei „Caravita”, figuranți în dosarul BEM.

Astfel, magistrații au decis menținerea arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru fondatorul și doi manageri a firmei Caravita și de 25 de zile pentru directorul financiar. Deciziile au fost luate în baza probelor prezentate de către procurorii anticorupție, acumulate în cadrul perchezițiilor şi audierilor.
Amintim că, patru persoane au fost reţinute, luna trecută, în cadrul unui dosar care vizează fraudele de la Banca de Economii. Asta după ce procurorii şi ofiţerii CNA au efectuat un complex de acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii, şi au ridicat probe materiale relevante pentru dosar.
Cauza penală a fost iniţiată în baza art. 243, alineatul 3 Cod penal – spălare de bani, infracţiune pedepsită cu până la 10 ani de închisoare.
Deschide.MD amintește că Ion Rusu, cumnatul și nașul lui Vlad Filat din căsătoria cu Angela Gonța, Vladimir Rusu, fiul lui Ion Rusu și nepotul lui Vlad Filat, Tatiana Roșioru, director financiar al companiei "Caravita", si Igor Cijov, administrator "Caravita", au fost reținuți într-o schemă de credite frauduloase de la BEM, la descoperirea căreia procurorii anticorupție au fost asistați de anchetatori din mai multe țări, inclusiv de la FBI.


