Cum au încercat patru deținuți să evadeze din închisoare
Patru deținuți, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, au încercat să evadeze din închisoare, însă planul lor a fost dat peste cap de gardieni.

Totul s-a întâmplat în seara zilei de ieri, 16 august, în jurul orei 23.30, la Penitenciarul nr. 4 din Cricova.
Angajații penitenciarului dețineau informații operative precum că cei patru pregătesc planul unei evadări în grup. Gardienii au surprins momentul pregătirii deținuților pentru evadare. În urma unor măsuri speciale de investigații, s-a stabilit că aceștia urmau să evadeze prin zona de producere a penitenciarului, pregătindu-și din timp unelte necesare pentru a deteriora o placă din metal, care bloca un tub de canalizare nefuncțional.
Cu toate acestea, planul comun al grupului de deținuți a eșuat, aceștia fiind reţinuți imediat.
În acest caz au fost sesizați colaboratorii Inspectoratului de poliţie din sectorul Rîșcani al capitalei, care urmează să cerceteze cazul. În urma verificării numerice a deținuților, nu au fost înregistrate devieri de la prezenţa acestora.
Cei patru indivizi sunt condamnați la termene cuprinse între 3 și 9 ani privațiune de libertate și riscă să primească suplimentar la încă 3 ani de detenție, pentru tentativa de evadare din locurile de deținere.


