Cum a fugit un moldovean chiar din mașina polițiștilor
A profitat de neatenţia poliţiştilor şi a evadat din maşina cu care era dus sub escortă. Vorbim despre un individ, cu mandat de arest, care s-a bucurat seara trecută de câteva ore de libertate. Incidentul s-a produs la intrarea în Chişinău, pe drumul de lângă Aeroport.

Oamenii legii, angajaţi ai Inspectoratului Ştefan Vodă, au oprit automobilul de serviciu, după o pană de cauciuc. Cei doi ofiţeri s-au apucat să schimbe anvelopa, iar acuzatul, rămas nesupravegheat, a zbughit-o din vehicul. A rupt-o lafugă, cu tot cu cătuşe la mâini.
La scurt timp, poliţiştii din Capitală au fost alertaţi şi au început căutările. Până la urmă, tot acei de la care a fugit l-au şi găsit. În baza informaţiilor operative, fugarul a fost depistat acasă la un amic de-al său, în sectorul Ciocana. După această aventură, bărbatul riscă un dosar penal pentru evadare.


