Comerţ ilicit cu „spirt” în centrul Capitalei
O afacere ilicită înfloreşte chiar în inima Capitalei. La periferiile Pieţei Centrale, zeci de comercianţi vând în sticle de plastic acool etilic fără acte de provenienţă şi timbre de acciz. Nu se cunoaşte în ce condiţii sau unde este fabricată marfa, însă pe etichetă denumirea de „SPIRT” bate la ochi. Fără să le pese ce este înăuntru, oamenii cumpără licoarea.

În jurul Pieţei Centrale, zeci de vânzători au amenajat mese improvizate, pe care au scos sticle de plastic pline cu alcool. Am mers cu o cameră ascunsă să întrebăm comercianţii ce se află în acele sticle.
Sticlele nu au timbru de acciz, iar comercianţii îşi dosesc imediat marfa sub o plapumă, dacă văd un poliţist sau camera de luat vederi. Iar ca să scape de pedeapsă, vânzătorii şterg putina.
În aceste condiţii, oamenii legii spun că este foarte greu să-i tragă la răspundere pe cei care vând alcool ilicit. Conform procedurii, poliţia expediază procesele verbale la Inspectoratul Fiscal, după care comerciantul se alege cu o amendă între 500 şi două mii de lei.
Amenda nu-i sperie pe vânzătorii, care nu duc lipsă de clienţi. Un potenţial cumpărător a auzit că în acest loc se vinde alcool, însă mare i-a fost mirarea când vânzătorul a dispărut cu tot cu marfă în momentul în care a văzut camera de luat vederi.
Deşi ceilalţi comercianţi ştiu că în mijlocul străzii alcoolul se vinde ca pâinea caldă, ei spun că acest lucru nu-i interesează – fiecare îşi câştigă banul cum poate.
Inspectoratul Fiscal şi Poliţia Economică sunt instituţiile care trebuie să se ocupe nemijlocit de sancţionarea acestor comercianţi. Reprezentanţii Fiscului au declarat pentru postul nostru de televiziune că sunt la curent cu această problemă însă nu pot oferi la moment o reacţie în acest sens.


