CNPAC dezaprobă „iertarea” violatorilor în cazul fetei de la Orhei
Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) îşi manifestă îngrijorarea faţă de modul în care a fost examinat cazul fetei abuzate sexual de la Orhei, în care doi din trei abuzatori au scăpat de pedeapsă.

Instanţa de judecată a decis să condamne doar unul din cei 3 abuzatori , cel care prin acţiunile de privare de libertate a fetei şi de presiune psihologică asupra ei, a favorizat producerea abuzului sexual din partea celorlalţi doi (viol din partea unuia şi tentativă de viol din partea altuia).
Intituția susține că deşi în cadrul urmăririi penale au fost colectate probe care puteau demonstra producerea violului, procurorul nu le-a utilizat la justa valoare. Inclusiv, nu a fost luat în consideraţie nici de procuror, nici de instanţa de judecată, Raportul de evaluare psihologică elaborat de CNPAC care a constatat la copil un nivel înalt de traumatism psihic, specific persoanelor ce au suferit în urma abuzului sexual. Precizăm că în cadrul evaluării psihologice, copilul a relatat despre neîncrederea în acţiunile organelor de urmărire penală, considerându-le imparţiale. Faptul că abuzatorii au fost cercetaţi în stare de libertate, a condus la intimidarea copilului din partea acestora, fapt ce i-a agravat starea emoţională.
”Este condamnabil faptul că încă mai există asemenea abordări din partea reprezentanţilor organelor de urmarire penală şi de drept, în situaţia în care Republica Moldova a ratificat Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexual prin care şi-a asumat obligaţia de a se asigura că cercetările şi procedurile penale se desfăşoară în interesul superior al copilului victimă şi nu agravează trauma trăită de acesta. Mizăm pe o examinare obiectivă şi complexă a cazului de către instanţele de drept ierarhic superioare care să conducă la pedepsirea abuzatorilor conform acţiunilor săvârşite”, scrie într-un comunicat CNPAc.
Amintim că societatea civilă a reacţionat în cazul fetei din Orhei, victimă a unui viol. Peste 2500 de persoane au semnat o petiţie online în care cer pedepsirea celor trei indivizi care, potrivit victimei, au răpit-o şi batjocorit-o.
Semnatarii petiţiei „Pedepsirea violatorilor din Orhei" spun că justiţia este obligată să facă lumină în acest caz, iar cei vinovaţi trebuie să stea după gratii pentru fapta lor. Amintim că incidentul a avut loc în decembrie 2014.
Victima spune că a fost încuiată mai multe ore într-o locuinţă, obligată să consume alcool şi violată de trei tineri din acelaşi raion. De cealaltă parte, suspecţii au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale cu fata, dar spun că totul a fost benevol.
Avocaţii de la Promolex nu sunt de acord cu decizia şi o vor ataca la Curtea de Apel Chişinău. Totodată, aceştia susţin că Moldova a pierdut zeci de dosare de viol cu implicarea minorilor la CEDO, iar asta pentru că instituţiile de drept nu au desfăşurat anchetele eficient.


