theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Сентября 2016, 15:09
804
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cinci bărbați, suspectați de pornografie infantilă. Dețineau peste 2 mii de fișiere cu copii între 4-12 ani abuzați sexual

Cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, sunt cercetați penal fiind suspectați de pornografie infantilă.

Cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, sunt cercetați penal fiind suspectați de pornografie infantilă. Foto: igp.gov.md
Cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, sunt cercetați penal fiind suspectați de pornografie infantilă. Foto: igp.gov.md

Polițiștii au găsit în calculatoarele lor o întreagă colecție de imagini și înregistrări video, cu copii între 4 şi 12 ani, abuzaţi sexual de persoane adulte de sex masculin.

Ca urmare a acțiunilor comune a Centrului pentru combaterea crimelor informatice (CCCI) al Inspectoratului Național de Investigații și Procuratura Generală,  au fost stabilite locurile amplasării sistemelor informatice, conectate la reţeaua globală „Internet” prin intermediul căror s-a realizat schimbul de imagini şi utilizatorii  acestora.

Aceștia s-au dovedit a fi cinci bărbați, unul din raionul Ștefan Vodă, invalid de gradul I  (deficiențe locomotorii), un angajat al unui service auto din mun. Bălți, doi  programatori ai companiilor de IT din mun. Chișinău și un cetățean al Germaniei, care urma să se angajeze în calitate de profesor de limbă germană în mun. Chișinău. Din informațiile acumulate de polițiști aceștia activau de mai bine de jumătate de an.

Ca urmare a perchezițiilor domiciliare polițiștii au ridicat circa două mii de fișiere de tip fotografii și video, patru computere, trei notebook-uri, un card de memorie și patru telefoane mobile.

În cazul în care vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă închisoare de la 1 la 3 ani.

În continuare, ofițerii CCCI întreprind măsuri orientate spre stabilirea utilizatorilor rețelei „Internet”, implicați în săvârșirea acțiunilor perverse în mediul online sau distribuirea imaginilor şi înregistrărilor video pe care sunt reprezentați minori implicaţi în activități sexuale, precum şi identificarea persoanelor care nemijlocit comit abuzuri sexuale fată de copii.

De la începutul anului curent, polițiștii au documentat 20 de cazuri de pornografie infantilă și ridicat 20 000 de fișiere, video și fotografii, cu materiale pornografice.  

În această ordine de idei, atragem repetat atenția tuturor părinților/tutorilor asupra seriozității problemei menționate mai sus, pentru a fi precauți şi a monitoriza spațiul virtual şi rețelele de socializare utilizate de copii, verificarea acestora fiind o necesitate.


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована