Caz ieşit din comun în Capitală. A decedat în plină stradă
Caz ieşit din comun în Capitală. Corpul neînsufleţit al unui bărbat fără adăpost a stat aproape 3 ore învelit doar cu o folie de aluminiu sub razele fierbinţi în plină stradă. Acesta s-a stins din viaţă pe trotuar sub privirile neputincioase ale trecătorilor care au încercat să-l salveze.

Incidentul s-a produs pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana în jurul orei 10. Potrivit martorilor, bărbatul mergea pe alee, iar la un moment dat s-a prăbuşit pe trotuar. Câţiva trecători au încercat să-l salveze, dar în zadar.
"Bărbatul dorea să ia loc pe scaun şi se vedea că i s-a făcut rău, şi a căzut cu faţa-n jos".
"Trei oameni i-au făcut respiraţie artificială. Am chemat salvarea şi atât. Ei au spus că are tromboză la creier".
Medicii de pe ambulanţă au putut doar să constate decesul bărbătului. Peste aproape trei ore, o maşină a serviciilor funerare a venit şi a preluat cadavrul.
"A fost nevoie de medicul de la medicină legală pentru a examina cadavrul în stradă, după care noi solicităm serviciile funerare pentru a transporta cadavrul la medicină legală", a spus ofiţerul IP Ciocana, Iurie Gherbovețchi.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul avea 57 de ani şi era originar din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni.


