Blănuri de căprioară și muniții deținute ilegal, ridicate de poliția din Ungheni
Un bărbat de 46 de ani din satul Elizavetovca, raionul Ungheni, este cercetat penal de poliție, fiind suspectat de păstrarea ilegală a munițiilor, vînat ilegal și circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, fără scop de înstrăinare.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bărbatului, oamenii legii au depistat și ridicat 152 cartușe de calibru diferit, un semnalizator militar, un detonator de la grenadă cu inel, deținute ilegal. Muniţiile au fost expediate pentru efectuarea expertizei balistice, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care deținătorul a ajuns în posesia acestora.
La fel, în cadrul aceleiaşi percheziţii au fost depistate trei ghivece în care erau cultivate 11 plante de cannabis și cinci blănuri de căprioară, prelucrate, provenienţa cărora urmează a fi stabilită .
Dacă vinovăția suspectului va fi dovedită, acesta riscă o amendă în mărime de la 6000 la 12000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de pînă la 3 ani.


