theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Октября 2010, 14:38
473
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Beat la volan a ajuns cu maşina într-un copac

Un şofer în stare de ebrietate şi fără permis de conducere a scăpat cu viaţă ca prin minune după ce s-a izbit violent cu automobilul de un copac, a comunicat pentru Info-Prim Neo specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Dana Andronic. Accidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 22.00, în apropierea satului Slobozia-Duşca, Dubăsari. Tânărul de 30 de ani conducea cu viteză mare un Opel-Cadet. Într-o curbă periculoasă, maşina a derapat, a ieşit pe partea ...

Un şofer în stare de ebrietate şi fără permis de conducere a scăpat cu viaţă ca prin minune după ce s-a izbit violent cu automobilul de un copac, a comunicat pentru Info-Prim Neo specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Dana Andronic.

Accidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 22.00, în apropierea satului Slobozia-Duşca, Dubăsari. Tânărul de 30 de ani conducea cu viteză mare un Opel-Cadet. Într-o curbă periculoasă, maşina a derapat, a ieşit pe partea opusă a carosabilului, după care s-a izbit de copac. Lovitura a fost extrem de puternică. Şoferul a fost internat la spital cu traumă cranio-cerebrală şi comoţie cerebrală.

Pe traseul Ungheni – Nisporeni, un automobil VAZ-2101, condus cu viteză de un tânăr de 25 de ani, a lovit în spate un Volkswagen Golf, care se deplasa regulamentar. O femeie de 41 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.

La intersecţia străzilor Şciusev cu Suceviţa s-au tamponat un automobil Toyota cu un Chevrolet, care a fost proiectat într-un Opel. În consecinţă au suferit diverse traumatisme o tânără de 22 de ani din Toyota şi şoferul Chevrolet-ului.

La 18 octombrie, pe traseele din Republica Moldova au fost înregistrate 5 accidente de circulaţie cu 6 persoane traumatizate şi 42 de accidente fără victime.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована