Ссылка скопирована
Autorul alarmei false cu bombă de la Judecătoria Botanica a fost reținut
Bărbatul care acum câteva zile a telefonat la poliție și a anunțat că în incinta Judecătoriei Botanica ar fi fost amplasat un obiect explozibil, a ajuns pe mâna polițiștilor.

Acesta s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 61 de ani, anterior judecat pentru diverse infracţiuni.
Amintim că incidentul a avut loc joi, 10 decembrie, în jurul orei 13.50. Bărbatul a sunat la poliție și a spus că judecătoria ar fi minată.
După câteva ore de căutări, geniștii nu au dat de niciun obiect explozibil.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă de până la zece mii de lei sau până la doi ani de închisoare.


