Au mers la lombard ca să vândă aurul furat, dar au ajuns pe mâna poliției
Doi tineri, de 21 de ani fiecare, originari din satul Sărătenii Vechi raionul Teleneşti, au fost reținuți pe urme fierbinți de către un echipaj al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău.

Tinerii au jefuit o doamnă acum câteva ore, pe strada Eugen Coca din sectorul Buiucani.
Până acum s-a constatat faptul că indivizii s-au apropiat de victima în vârstă de 50 ani, originară din Anenii Noi, sub pretextul de a întreba cum să ajungă pe o stradă anumită. Ulterior, aceștia au rupt lanţul din aur de la gâtul femeii, după care au fugit în direcţii diferite.
Victima a anunțat imediat poliția, comunicând semnalmentele jefuitorilor. În urma unor investigaţii şi patrulări intensive în locurile de risc, poliţiştii au observat pe unul din infractori la un lombard. Individul a fost reţinut imediat, iar ulterior, acesta a recunoscut că a jefuit o doamnă de lanţul de la gât și acum intenționa să-l vândă.
Cel de-al doilea atacator, de asemenea, a fost reținut de oamenii legii. Acesta se ascundea într-o ogradă de pe strada Ion Pelivan. Este de menţionat că suspecţii ar fi fost implicaţi şi în alte cazuri similare, fapte pe care poliţiştii urmează să le constate în cadrul investigaţiilor suplimentare.
Astfel, indivizii vor fi reţinuţi pe un termen de 72 de ore în Izolatorul de Detenţie Preventivă al Direcţiei de Poliţie a municipiul Chişinău. Ei vor fi cercetaţi penal pentru jaf şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 până la 7 ani.


