Alcool de peste 100 de mii de lei, fără acte depistate de polițiști
Trei tone de alcool etilic, fără acte de proveniență, au fost depistate de polițiști. S-a întâmplat, ieri, în jurul orei 16:00, după ce pe traseul național, la intrare în satul Sălcuţa Nouă, raionul Căuşeni a fost stopat pentru verificări un "Mercedes 310", cu număr de înmatriculare francez.
Potrivit oamenilor legii, în urma controlului, în interiorul autovehiculului, au fost depistate trei cisterne a câte o tonă fiecare, pline cu un lichid transparent care avea miros specific de alcool etilic.
Șoferul, de 18 ani, din raionul Ialoveni, nu a putut prezenta niciun act de proveniență a încărcăturii, declarând polițiștilor că o transportă din municipiul Chișinău.
Tânărul a fost escortat la Inspectoratul Căuşeni, iar vehiculul cu marfă a fost sigilat până la stabilirea tuturor circumstanțelor.


