Ссылка скопирована
Accident violent în capitală: O femeie, transportată la spital
Accident în sectorul Botanica. O femeie de 59 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce maşina cu care se deplasa a fost lovită de un alt vehicul.

Potrivit poliţiei, impactul a avut loc în jurul orei 11:00, pe şoseaua Munceşti. Un Volkswagen s-a tamponat lateral cu un Fiat pentru că nu i-a cedat trecerea la intersecţie.
În urma coliziunii, pasagera din Fiat a fost transportată la Spitalul de Urgenţă. Victima nu a fost internată, deoarece nu a suferit leziuni grave.
Conducătorul Volkswagenului va fi amendat cu o mie de lei şi şase puncte de penalizare.


