A vrut să se ducă la o femeie cu moravuri ușoare, dar a ajuns la Poliție
A apelat la servicii sexuale plătite, dar a fost agresat și a rămas și fără bani. Un tânăr a sunat în această dimineaţă la 902 şi a solicitat implicarea oamenilor legii după ce, spune el, a fost agresat de câteva persoane care ar avea legătură cu fata la care venise în vizită în baza unui anunț.

Incidentul a avut loc în sectorul Buiucani din capitală.
Tânărul care se declară păgubit ne-a povestit de-a fir a păr ce i s-a întâmplat. Acesta spune că a dat de fată în urma unui anunţ de pe internet. Într-un final, a rămas și fără îndeplinirea dorinţelor, și fără bani.
Tânăra despre care vorbeşte victima a ajuns şi ea la poliţie. În loc de cuvinte, aceasta a scos doar câteva sunete.
Unul dintre bărbaţii acuzați de victimă că l-ar fi agresat a negat orice implicare.
Tânărul care se declară victimă a depus o plângere, iar cazul a fost înregistrat de oamenii legii de la Buiucani. În cadrul anchetei urmează să se decidă cum va fi calificat incidentul. Ar putea fi vorba despre practicarea prostituţiei sau despre escrocherie, ceea ce se va ști cu certitudine în urma investigațiilor.


