theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Февраля 2017, 16:03
964
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

''Dohlîi'', ''Petruha'' şi ''Sedoi'' își vor afla azi sentința pentru vânzare de droguri

Astăzi, la ora 14.00, la judecătoria Ciocana vor apărea în fața magistraților interlopii „Dohlîi", „Petruha" şi „Sedoi", pentru a-și auzi sentința.

Membrii grupării criminale au fost reținuți în luna aprilie 2016 de angajaţii Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău.
Membrii grupării criminale au fost reținuți în luna aprilie 2016 de angajaţii Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău.

Ei au fost cercetați penal de către procurorii PCCOCS pentru punerea în circulaţie ilegală a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.

Membrii grupării criminale au fost reținuți în luna aprilie 2016 de angajaţii Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, în cooperare cu IP Ciocana, Direcţia Generală Urmărire Penală, Secţia nr.2 a Direcţiei nr.5 a INI din cadrul IGP, Procuratura Generală, precum şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare, fiind monitorizată operativ timp de aproximativ trei luni de zile, care încercau să pună în circulaţie ilegală heroină în proporţii deosebit de mari.

Activitatea criminală era organizată şi dirijată de către „Dohlîi", din penitenciarul oraşului Taraclia, unde îşi ispăşeşte pedeapsa pentru săvârşirea a două omucideri. Ceilalţi doi aveau rolul bine determinat pentru a asigura transportarea heroinei din Turcia şi comercializarea pe teritoriul capitalei.

Astfel, ofiţerii de investigaţii au creat ambuscade în vederea reţinerii acestora în flagrant delict.

Ei au fost capturaţi în momentul când au primit droguri camuflate într-un colet trimis din Turcia, în cantitate de aproximativ 200 grame, pe care intenţionau să le comercializeze ulterior la un preţ de 100 euro pentru un gram de heroină. Concomitent forţele de ordine au descins percheziţii şi în celula interlopului din penitenciarul oraşului Taraclia, unde au fost depistate telefoane mobile, precum şi caiete cu notiţe de calcule, cu care ar fi coordonat toate acţiunile criminale ale complicilor săi.

În cadrul percheziţiilor autorizate desfăşurate la domiciliile celorlalţi bănuiţi au fost depistate probe concludente, ce ar demonstra implicarea lor în traficul de droguri, o sacoşă cu o substanţă de culoare albă necunoscută, bani în sumă de 18 000 lei, 150 euro, 60 dolari SUA, cântar electronic precum şi ciorne cu înscrisuri de mână.

Totodată, poliţiştii au identificat două femei, cu vârstele de 27 şi respectiv 35 ani, care ar fi fost implicate la punerea în circulaţie ilegală de substanţe narcotice.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована