ZDG: Cariera, averea și dosarele Adrianei Bețișor
În 2015, Adriana Beţişor, procurora care, la 30 de ani încă neîmpliniţi, a reuşit cea mai răsunătoare condamnare din istoria R. Moldova, cea a unui ex-premier.

Adriana Beţişor s-a căsătorit cu şeful interimar al Direcţiei Antifraudă a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, ajuns în funcţie la mai puţin de un an de la reţinerea în flagrant a fostului şef al acestei direcţii, notează ZDG.
Întâmplător sau nu, din grupul de procurori care s-au ocupat de acel dosar, la etapa iniţială, a făcut parte şi Adriana Beţişor. La nuntă, cei doi soţi funcţionari au adunat nu mai puţin de un milion de lei (!), sau, mai exact, 31 de mii de euro, 11,5 mii USD şi 170 mii de lei. Tot în 2015, acuzatoarea de stat a intrat în posesia unui automobil nou, Skoda Octavia, fabricat în acelaşi an. „Mașina aparţine unei persoane plecate peste hotare şi care mi-a dat dreptul să o folosesc”, susține Bețișor.
Cu un stagiu de exact 5 ani de muncă, astăzi, Adriana Beţişor gestionează dosare cu nume mari şi cu fraude de sute de milioane de lei, fiind practic cel mai mediatizat angajat din Procuratură. Aceasta a ajuns în funcţia de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupţie (PA) în iunie 2011, imediat după ce a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei (INJ), specialitatea procuror.
Adriana Beţişor a fost numită în funcţia de procuror în cadrul PA, prin ordinul procurorului general Valeriu Zubco, la 14 iunie 2011.
În prealabil, la 7 iunie 2011, Beţişor, împreună cu alţi doi colegi de la INJ, Dumitru Obadă şi Octavian Iachimovschi, au participat şi câştigat concursul anunţat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru ocuparea funcţiilor vacante de procuror în cadrul PA. Cei trei candidaţi, conform legii cu privire la Procuratură, fiind absolvenţi ai INJ, au fost admişi la concurs fără susţinerea examenului de capacitate, în baza notelor din atestatul de absolvire al INJ, acolo unde Adriana Beţişor avea indicată media generală – 9,76.
![]()
Beţişor a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, iar în 2009 a candidat pentru un loc la INJ. În procesul de admitere, la proba eliminatorie, aceasta obţinea 62 de puncte şi, respectiv, nota 6,2, fiind pe locul 33 din 146 de candidaţi la admitere în cadrul INJ, în timp ce punctajul cel mai înalt, 9,9, îl obţinuse Maxim Motînga, ulterior angajat în cadrul Procuraturii sect. Râşcani din Chişinău. Totuşi, la proba orală, Beţişor s-a descurcat mai bine (….), astfel că s-a regăsit în ordinul INJ din 28 septembrie 2009 printre cele 30 de persoane care-şi doreau să devină procurori, admise la studii, pentru 18 luni.


