Voronin vrea ca Leancă și Filat să rămână fără imunitate
Foștii premieri Iurie Leancă și Vladimir Filat trebuie să rămână fără imunitate parlamentară, deoarece s-ar face vinovați de situația actuală din țară, susține președintele PCRM Vladimir Voronin.

El a criticat dur guvernarea din ultimii 6 ani, condusă de „premier propuși de PLDM”, pe care a calificat-o drept una „incompetentă” și „coruptă”.
În acest context, el a acuzat și actualul guvern de incompetență, solicitând mai multe demisii în cabinetul de miniștri.
„Nu cerem demiterea Guvernului, dar cel puțin a câteva persoane incompetente”, exemplificând cu ministrul Educației sau cel al Sănătății.
Pe de altă parte, Voronin a respins solicitările președintelui PSRM, Igor Dodon, de a fi demis președintele Nicolae Timofti.
„Președintele Timofti în tot acest timp a ținut echilibrul instituției sale și echilibrul său personal. Fără majoritate parlamentară el mai mult nu a putu face. Cel care-i cere acum demisia ar trebui să se întrebe de ce tot el l-a votat”, a declarat Voronin de la tribuna Parlamentului.


