Voronin, despre casele atribuite familiei sale: Nu sunt ale mele. Drona cu care au fost filmate aparţine lui Sturza
Vladimir Voronin reacţionează la imaginile filmate cu drona, în care apare o casă impunătoare atribuită familiei sale.

Liderul PCRM afirma că nu are nicio legătură cu locuinţa, iar filmuleţul a fost pus la cale de fostul premier Ion Sturză, drept răzbunare pentru acum câţiva ani, dar şi pentru a face presiuni asupra comuniştilor.
În replică, Sturză afirma că imobilul filmat este doar SPA-ul de lângă casa liderului PCRM şi ar valora peste 7 milioane de euro.
„Eu 27 de ani locuiesc pe S. Lazo la bloc. Casa aceasta se construieşte deja de câţiva ani şi nu e finisată. Trebuie cineva să se clarifice ce-i cu dânsa, nu se finisează, cui aparţine, idee n-am”, a declarat Voronin pentru Pro TV.
Vladimir Voronin mai spune că fiul său Oleg şi fiica Valentina locuiesc în zona de mult timp.
„Ei tot timpul au locuit acolo. Acolo, în vecinătate. Ei locuiesc acolo deja de câţi ani, mai mult de 10 ani. N-au nicio legătură. Uitaţi-vă în declaraţii. Nimeni n-are nicio legătură. Eu când vizitez o dată, de 2 ori familia copiilor, întreb: Ce-i cu casa asta? Nu ştim. Nu construieşte nimeni, nu se vede nimeni. Cum poate să fie a mea casă? Niciodată n-am construit în Chişinău casa. Şi nici n-am de gând. De-am e târziu”, a adăugat Voronin.
Liderul comuniştilor este sigur că autorul filmuleţului este fostul premier Ion Sturză.
„Drona aceasta care a filmat, dacă voi răspândiţi zvonurile acestea, eu m-am interesat, e finanţată de o structură de-a lui Ion Sturză, care vă finanţează şi pe voi, pe PRO TV şi voi sunteţi toţi dintr-o echipă şi răspândiţi aşa zvonuri. Care-i scopul lui? E să diminueze pe Voronin şi rolul partidului”, a adăugat Voronin.
Solicitat de PRO TV, Ion Sturză neagă acuzaţiile.
„Nu ştiu a cui este dronă. Şi nu am pică pe el. Are şi el o viaţă. Ce pot să vă confirm este că ce s-a filmat cu drona nu este casa domnului Voronin. Este doar SPA-ul de lângă casă. A fost proiectat de un arhitect foarte faimos austriac şi costă peste 7 milioane de eruro. Aştept domnul Voronin să infirme” a declarat Ion Sturză pentru ProTV.
„Moldovenii sunt răzbunători. Doar noi l-am dat jos atunci din prim-ministru, comuniştii l-am dat jos din Parlament. Se vede că stau nodurile acestea în gât până în prezent. N-am eu nimic, nicio atitudine cu asta”, a adăugat Voronin.
Ieri Curaj TV a publicat imagini filmate cu drona, în care apare o casă luxoasă pe strada Ciocârliei, menţionând că aceasta ar aparţine liderului PCRM. Vladimir Voronin a negat acest lucru. Informaţii despre faptul că şeful comuniştilor şi-ar construi casa pe strada Ciocârliei au apărut încă în 2010. Şi atunci Voronin le-a negat, dar a menţionat că fiul şi fiica să locuiesc în zonă şi că totul este doar o campanie de denigrare pornită de autorităţi împotriva familiei Voronin.
UNIMEDIA a realizat vineri un interviu cu autorul filmulețelor cu drona, activistul Anatol Mătăsaru. Acesta a declarat pentru UNIMEDIA că ideea de a filma proprietățile bugetarilor și a le face publice a apărut după ce a văzut că jurnaliștii încearcă să surprindă imagini din interiorul curților, astfel s-a gândit că drona ar putea întâri veridicitatea investigațiilor.


