Voronin comentează revenirea lui Plahotniuc în politică: Poate nici nu a plecat omul nicăieri
Omul de afaceri, Vladimir Plahotniuc, nu a revenit în politică, așa cum a anunțat pe o rețea de socializare, deoarece nici nu a plecat de pe această scenă. Cel puțin asta a lăsat de înțeles liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Potrivit lui Voronin, cuvântul „revenit” este folosit simbolic, iar Vladimir Plahotniuc a fost prezent întotdeauna în luarea deciziilor, informează UNIMEDIA.
„Este decizia lui personală. Cuvântul „revenit” este simbolic. Poate nici nu a plecat omul nicăieri”, a declarat Voronin.
Voronin spune că și în PCRM unii foști membri vor să revină.
„Eu astăzi am auzit noutăți despre revenirea unor foști colegi, care au fost excluși din rândurile partidului, dar vor să revină. Este un lucru normal. La noi în statut este indicat că dacă au trecut trei ani de la excludere, persoana respectivă poate să revină în organizația primară a partidului. Eu nu cunosc statutul partidului democrat și niic nu mă interesează. Asta dacă mai au statut”, a adăugat Voronin.
UNIMEDIA precizează că în noaptea de duminică spre luni, omul de afaceri Vladimir Plahotniuc a anunțat că revine în politică. Plahotniuc a subliniat atunci că „Moldova are nevoie de o terapie șoc”.


