Vladimir Voronin: Decizia CC, parte a planului de Unire dintre Republica Moldova şi România
Președintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat într-un interviu pentru portalul www.deschide.md că decizia Curții Constituționale din 4 martie curent, prin care s-a revenit la alegerea șefului statului de către popor face parte din planul unirii Republicii Moldova cu România.

“Chestiunea e mai adâncă şi chiar mai periculoasă. Acest atac asupra Constituţiei se pregătea demult. A lua o asemenea hotărâre în baza unor astfel de argumente e cu neputinţă în câteva ore sau în două-trei zile. Las acum la o parte hotărârea CC, deoarece, în paralel, au loc tot felul de alte intervenţii şi evenimente, care nu pot fi explicate, dacă nu le încadrezi într-un şir logic. Toată agitaţia asta, demagogia politică şi insinuările în jurul unirii cu România trec din planul demonstraţiilor şi a flash-moburilor într-un plan concret şi periculos”, a precizat Voronin.
Totodată, preşedintele PCRM a menţionat că instituţiile puterii, începând cu preşedintele, Parlamentul şi Guvernul, trebuie să ia o atitudine serioasă şi să se înarmeze împotriva pericolului care ameninţă independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova.
Vladimir Voronin spune că după repartiţia funcţiilor și în cadrul Ministerului Apărării sunt schimbați oamenii cu cei loiali Partidului Liberal și ideii unirii.
„Eu am fost, în Parlament, ba la un grup, ba la altul, dar toţi strâng din umeri, îmi evită privirile. Ce stă în fundalul tuturor acestor fapte, dacă nu chestiunea Marii Uniri? Cine e autorul acestei chestiuni? Cine leagă aici şi dezleagă? Ne-am trezit, acum, cu schimbarea modului de alegere a preşedintelui. Nu e clar în ce scop e făcută, dacă nu recurgi la tema anterioară”, a declarat liderul PCRM.
Mai mult, Vladimir Voronin a afirmat că Leancă ne-a jucat festa semnând Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Astfel, în opinia sa, decizia CC este o acțiune intermediară și sugerează că ar fi susținute și de unele organizații internaționale.
„Eu cred că e vorba de o operaţiune intermediară. Ea se înscrie în contextul altora, mult mai sinistre. Legate, de exemplu, de această reunificare despre care am vorbit mai înainte. Mă uimeşte lipsa reacţiei – deja a doua săptămână – din parte comunităţii internaţionale, a Comisiei de la Veneţia, exceptând pe secretarul acesteia, care a spus că ei nu au examinat chestiunea. Dar noi avem nişte obligaţii în raport cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, trebuie să-i consultăm. În cei 8 ani de guvernare, i-am consultat în privinţa tuturor proiectelor de lege. Acum nimeni nu mai consultă pe nimeni. Aceia au luat apă în gură, aceştia stau cu mămăliga în gură. Nimeni nu explică limpede de ce s-a făcut una ca asta. Şi de ce a coincis anume cu aceste perioade? Pe de o parte, intensificarea insinuărilor româneşti în problema reunificării, pe de alta – au aşteptat să expire mandatul preşedintelui”, mai opinează Vladimir Voronin.
La data de 4 martie Curtea Constituțională a anulat mai multe modificări ale Constituției din 2000, astfel că viitorul președinte urmează să fie ales prin vot direct de către popor.


