Viorel Chetraru acuză politicul de împiedicarea inițiativelor CNA
La Chișinău a avut loc o conferință internațională dedicată combaterii corupției, în cadrul acesteia directorul CNA, Viorel Chetraru, a declarat că instituția face tot posibilul pentru a combate acest fenomen păgubes, dar autoritățile blochează inițiativele acesteia, informează newsmaker.md citat de UNIMEDIA.

Potrivit lui Chetraru, piedici în activitatea CNA sunt puse nu doar de către factorul politic, dar și de către alte structuri de stat. Astfel, directorul CNA, a subliniat activitatea instanțelor de judecată.
Din statisticile prezentate de Viorel Chetraru reese că din 500 de persoane cercetate penal pentru corupție în ultimii ani, doar 50, adică 10% au primit pedepse de închisoare cu executare.
Viorel Chetraru a mai menționat și cazurile de rezonanță a ex-șefului de la FISC, Nicolae Vicol și a fostului președinte al BEM, Grigore Gacichevici a căror dosare se perindează deja de doi ani prin instanțele din Moldova.
Vicedirectorul instituției cristina Țărnă a mai adăugat că lupta cu corupția în Moldova amintește de dansurile populare, un pas înainte și doi înapoi.
„În timp ce ni se deschid unele oportunități, puterea ne blochează alte acțiuni”, a mai adăugat Cristina Țărnă.
UNIMEDIA, menționează că aceasta nu este prima declarație de acest fel a conducerii Centrului Național Anticorupție. De la reformarea CCCEC în CNA, Viorel Chetraru a declarat în repetate rânduri că asupra instituției se fac presiuni. Totuși presa locală dar și opinia publică internațională a remarcat de multe oi intentarea dosarelor penale prin selecția și de multe ori în momente în care la Chișinău aveau loc anumite evenimente politice.


