theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Декабря 2010, 14:13
654
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Vieru: PLDM a folosit numele tatălui în scopuri politice. PLDM: Călin Vieru este o fire artistică

”PLDM a folosit numele tatălui meu, Grigore Vieru, pentru a obține mai multe mandate în Parlament. E neplăcut să conștientizezi asta. Dar asta e - aproape totul în viața aceasta se bazează pe trucuri și minciună. Locul 27 în lista PLDM nu hotărăște nimic - probabil așa a apreciat conducerea partidului contribuția mea în democratizarea societății.” Declarația aparține membrului Partidului Liberal-Democrat, Călin Vieru, citat de Moldavskie Vedomosti. Acesta a solicitat acum o lună să fie exclus ...

”PLDM a folosit numele tatălui meu, Grigore Vieru, pentru a obține mai multe mandate în Parlament. E neplăcut să conștientizezi asta. Dar asta e - aproape totul în viața aceasta se bazează pe trucuri și minciună. Locul 27 în lista PLDM nu hotărăște nimic - probabil așa a apreciat conducerea partidului contribuția mea în democratizarea societății.”


Declarația aparține membrului Partidului Liberal-Democrat, Călin Vieru, citat de Moldavskie Vedomosti. Acesta a solicitat acum o lună să fie exclus din lista candidaților la funcția de deputat din partea PLDM. Vieru a menționat că motivul solicitării l-au constiuit disensiunile semnificative pe care le-a avut cu conducerea de vârf a partidului, în ceea ce ține de principii etice, profesionale, dar și în materie de mentalitate.

În replică, șefa Serviciului de Presă al Partidului Liberal Democrat, Larisa Manole, neagă declarațiile lui Călin Vieru. ”E opinia lui, care are dreptul la viață. Dar el trișează atunci când spune că numele tatălui său, regretatul poet, a fost utilizat în scopuri politice de către PLDM, partidul nostru nu a avut această intenție”, spune Manole, menționând că nemulțumirea lui Vieru este condiționată de ”intenția acestuia de a fi mereu primul în business , dar dorințele trebuie urmate și de fapte concrete”.

Aceasta a afirmat că ex-candidatul la funcția de deputat din partea libera-democraților nu a avut conflicte deschise cu conducerea PLDM, dar nici nu s-a manifestat ca un lider, ca să obțină o poziție mai avantajoasă pe lista electorală a formațiunii. ”Călin Vieru este o fire mai artistică, iar în partid trebuie disciplină, dacă vrei ca lucrurile să meargă bine”, a mai adăugat șefa serviciului de presă al PLDM.

UNIMEDIA amintește că fiul regretatului om de cultură din Moldova, Grigore Vieru, a figurat pe poziția 7 pe lista electorală a PLDM pentru alegerile parlamentare din 2009. După ce, pentru anticipatele din 2010, Călin Vieru a coborât pe locul 27, acesta a solicitat excludera din lista formațiunii, fiind înlocuit cu ministrul de stat, Victor Bodiu. Chiar și așa, Vieru afirmă că nu intenționează să revină în afaceri, ci va rămâne în politică, ”fie și în afara Parlamentului”.
http://unimedia.md/?mod=news&id=27724
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована