Valeriu Streleț, la tribuna de la ONU a cerut retragerea trupelor rusești din Transnistria
Premierul Valeriu Streleț a ținut o alocuțiune din numele Republicii Moldova de la tribuna principală a ONU, în cadrul Segmentului Înalt al sesiunii aniversare a 70-a a Adunării Generale. Oficialul a vorbit despre dezvoltarea durabilă și securitatea internațională.

Valeriu Streleț s-a referit, în mod special, la procesul de reglementare a conflictului transnistrean, pledând pentru soluționarea acestuia prin identificarea unui statut special, cu respectarea integrității și suveranității Republicii Moldova. De asemenea, șeful Guvernului de la Chișinău a reiterat poziția privind necesitatea retragerii forțelor militare și a munițiilor rusești de pe teritoriul Moldovei, în conformitate cu angajamentele internaționale și prevederile constituționale.
De asemenea, premierul s-a referit și la deteriorarea sistemului de securitate și cooperare în Europa, odată cu anexarea Crimeii de către Federația Rusă, și izbucnirea conflictului armat în estul Ucrainei.
”Republica Moldova susține soluționarea pașnică a conflictului în Donbass în conformitate cu acordul încheiat la Minsk și respect suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Suntem solidari cu poporul ucrainean în aceste momente dificile”, a declarat Valeriu Streleț.
Premierul a subliniat că Republica Moldova susține toate acțiunile întreprinse de ONU în domeniul prevenirii conflictelor, combaterii terorismului internațional și dezarmării, pledând ca toate țările să participe activ în implementarea acestor priorități.
Referindu-se la Agenda de dezvoltare durabilă post-2015, Valeriu Streleț a declarat că țara noastră susține inițiativele Națiunilor Unite și ale statelor membre în domeniul schimbărilor climatice.


